joi, mai 12

Cum am ajuns gunoier ...

Inception

Anul trecut, aproape de ziua mea s-a desfasurat campania " Let's do it Romania". Toate bune si frumoase, sa curatam Romania, sa facem educatie ecologica, sa ne implicam social etc.. Am zis ca ma bag si eu. Apoi m-am razgandit: mi-am zis ca poate plecam undeva prin lumea asta sa ne mai intindem si noi piciorusele de sedentari. Ne gandeam la Paris, eu o tineam pe a mea cu India India sau macar Praga. Pana la urma, am vizitat doar Intercontinentalul.

Dar, vorba aceea, being me has its own disadvantages : raman cu idei fixate,cu pitici pe creier, cu mici obsesii, cu nebunii, cu ce vreti. Asa ca intr-o zi m-am apucat sa adun pet-uri si sticle de prin casa: Dorna, Pepsi, Sprite si Ursus la sticla mica de o.33. Le-am pus langa cosul de gunoi. Hartia am zis ca e biodegradabila si n-am strans-o pentru ca m-am gandit ca oricum plinatele de la Cora sau Auchan sunt deja la a treia prelucrare. Apoi, mi-am adus aminte ca am vazut un documentar despre un tip care studia garbologia si cum gasise el (sau unul din studentii lui) un ziar perfect conservat intr-un morman de gunoaie pentru ca nu stiu ce gaze se formau la fundul gropii de gunoi si impiedicau hartia sa se descompuna. Brusc, m-a cuprins un sentiment de rusine: cum adica, ai vazut ca, de fapt, hartia nu se descompune si doar pentru ca ti-e lene sa o strangi nu o reciclezi? Pai, recilam sau ce facem? Na, dupa asta am strans si hartia.



Ikea freak show



Problema e ca dupa vreo saptamana nu mai puteai deschide masca de la chiuveta ca picau toate alea pe tine. Ce sa fac, cum sa fac? M-am dus la Ikea sa-mi cumpar un cos de gunoi special amenajat pentru reciclare .Mare, gri si la vreo 40 ron. Merge.
Nu stiu cum m-am nimerit dar am ajuns la magazin cu Dan. Dan URASTE Ikea. Cand i-am aratat ce vreu sa iau parca a luat foc. Am incercat sa-i explic cu frumosul, ca e bine sa recilam, ca ajutam lumea, ca traiesc pinguinii mai mult, ca nu se mai topesc ghetarii, ca e pentru viitorul copiilor nostri, ca e pentru Happy Feet, ca, pana la urma. e pentru mine .. Nu, nu si iarasi nu. Apoi mi-au sarit capacele. CE FAC RAU?? Am zis ca iau cosul pentru ca ASA VREAU EU! End of story, hai acasa! Cine crede ca am castigat nu-l cunoste pe Dan. In mijlocul raionului de decoratiuni s-a apucat sa ia lumanari mici si mari cat cuprindeau bratele lui de om la doi metri. Cand a vazut ca nu ma impresioneaza cu lumanarile s-a agatat de punga imensa de flori uscate, din alea care se pun in boluri. Am simtit ca imi ies flacari pe nas:" Ti-am spus ca florile uscate inseamna Chi negativ. Cum sa iei mortaciunile ale in casa. Esti nebun?" Raspuns de adult : "Le iau pentru ca ASA VREU EU. End of story, hai acasa. Cumperi cosul, cumpar si eu lumanarile." Aha, deci vrei sa vedem care e mai tare? Bun, atunci si eu ma proptesc in mijlocul magazinului si nu ma misc de acolo. Te plictisesti tu la un moment dat si apoi plecam cu cosul de gunoi acasa. Am stat doua minute, a stat si el doua minute. Eu aveam cosul, el avea alea toate. Am stat cinci minute , a stat si el inca cinci. Am stat pana la 10 min si nu s-a mai putut abtine "Faci asta intentionat, nu-i asa? Doar sa ma scoti din sarite, nu? " " Daca tu cumperi ca ASA VREI TU asa cumpar si EU. Nu luam prostia aia ca ma deranjeaza estetic. Este URAT si nu-l vreau. Ma intelegi? NU IL VREAU." Deja toata lumea se uita la noi ca la circ.
Am luat toate chestiile din bratele lui, am pus cosul peste ele, le-am abandonat intr-un colt si am plecat din magazin cu toti dracii iadului dupa mine. Pana la urma, am convenit o improvizatie: sa legam o punga mare (tot de la Ikea) de teava de la sifon. Macar un compromis. N-am mai zis nimic.


Prima victorie


Ajungem acasa si-am gasit punga mare de Ikea. N-am cumparat o punga noua pentru ca nu se incadra in ideea de reciclare: aveam una mai veche acasa , o folosesc pe aia. Aveam o pilota in ea.Unde sa o mai pun si pe aia? Pana la urma am indesat-o langa cearsafuri si dupa vreo cateva minute aveam un loc unde sa-mi pun chestiile la reciclat. Happy, Happy!! Am dus prima transa la reciclare si , spre surprinderea mea, containerele colorate nu mai erau in spatele blocului. Le mutasera aia de la Urban toooocmai langa gura de metrou. Ei, acuma ce sa le faci? Las ca nu mor daca merg inca 5 minute pe jos. Acum ca am si punga speciala nu trebuie sa ma descurajez. A urmat apoi o saptamana in care eu am strans, ei nu. Toate sticlele de bere erau in cosul de gunoi si nu in punga. Toate ambalajele de seminte si croiasante aruncate la cosul de gunoi. Nu in punga!! OFFF! Oare nu v-am spus ca recliclam?? Nu v-am aratat punga speciala? Nu tu ai venit cu idea de punga?
Ce e asa de greu? Nu arunci in cosul de gunoi, la gramada, arunci in punga aia. ca doar e la 2 cm distanta.. Nici nu trebuie sa te complici prea tare! V-am facut totul cat mai usor posibil! Ce altceva sa mai fac? Spune-mi ce altceva sa fac sa va conving sa reciclati.


Batalia sau razboiul?


Da' , n-ai cu cine... N-ai cu cine pentru ca n-ai cu cine."Nimeni din bloc nu recicleaza, te-ai gasit tu" "Unde vrei sa ma duc pana la metrou sa ma vada oamenii, ca pe gunoieri"? "Sa nu te vad ca duci alea cand esti cu mine! Le duci la reciclatu' p**ii seara tarziu sau dimineata cand nu se trezeste nimeni" "Nu le duci in week-end. Daca vrei sa le tinem in casa le duci in timpul saptamanii,in week-end vreau sa stau linistit nu sa o vad pe prietena mea ca tiganii nespalati cu pungile de gunoi dupa ea pentru ca vrea sa recicleze!" " Ce fabrica de reciclare ai vazut tu in Bucuresti? Esti sigura ca exista astfel de fabrici? Asta e o chestie de la primarie sa stoarca bani de la UE si apoi sa le puna toate la un loc. E o chestie sa prosteasca oamenii. Nimanui nu-i pasa! De cate ori sa-ti explic? Generatiile viitoare sa-si poarte singure de grija, ce , pe mine m-a intrebat cineva daca vreau gaura in stratul de ozon? " etc etc etc etc .. Cred ca le-am auzit pe toate..

Ei vorbesc, eu tac si fac. Incet, incet parca am inceput si ei sa se dea pe brazda iar eu mi-am facut si un ritual duminica dimineata : mergeam sa cumpar lapte pentru capucino si duceam punga la reciclat. Asta pana intr-o zi cand Dan m-a surprins cum luam o sticla din cosul de gunoi si o puneam in punga mea. "Nu esti normala, chiar ca ai ajung gunoier. Cum sa iei alea din gunoi?! Lasa-le acolo, ca acolo le-am pus eu si acolo raman. Sa nu mai vad, sa nu te vad ca iei din gunoi ca sa reciclezi! Daca te mai prind ti le arunc pe geam. Jur, ti le arunc pe geam si daca vrei le aduni de jos de la parter. " Degeaba am incercat sa-i zic ca era deasupra, si ca oricum asta faceam de fiecare data cand vedeam plastic sau sticla aruncata unde nu trebuie.


Ce pot spune altceva decat ca iubitul meu este om de cuvant. Poate nu la fel de nebun pe cat spune ca e dar, in cele din urma, om de cuvant. Dupa alta cearta pe teme ecologice mi-a aruncat punga la ghena. Toata munca mea de o saptamana la ghena!!! " Sa nu te mai vad ca muncesti pentru altii, degeaba!" Te plateste cineva ca te duci cu astea dupa tine? Nu?? Pai si atunci de ce te incapatanezi? Cand au vrut sa introduca pungile de gunoi ti le dadeau gratis de la administratie. Acum de ce nu vine nimeni sa-ti ia punga de reciclare.. gratis. De ce trebuie sa te duci tu??" BECAUSE I F***ING CARE ! N-am mai zis nimic.


Undercover

Mi-am schimbat punga de ikea cu cea de la Penny. Am schimbat locul de sub chiuveta intr-un colt pe balcon. Astept seara tarziu cand Vlad se joaca la calculator si Dan se uita la Stargate Universe, spal vasele pentru zgomot de fond si golesc cosul de toate materialele reciclabile. Le duc pe balcon si am grija sa nu se umple prea tare punga sa nu dea pe dinafara. Ma duc la cosurile de la metrou o data la doua zile, dimineata cand merg la Cresa sau pe la pranz cand merg la BCU. Am vazut un depozit de plastic undeva la intrarea in Chiajna. Deci, nu le arde nimeni. Stiu personal pe cineva care aduna pet-uri pe bani. Deci, reciclarea se si plateste. Am urmarit masina de la Urban sa vad daca se amesteca sau nu hartia cu plasticul. Deci, se iau separat, pe zile. Am rugat un nene de la Urban sa ma lase sa vin el unde lasa materialele. S-a uitat la mine ca la o tirista. A bombanit ca nu are voie si nu am mai insistat. Deci, nu stiu sigur daca e o fabrica de reciclare in jurul Bucurestiului.


The end?
Zilele trecute citeam intr-un pliant ca in Bucuresti 30% din deseuri sunt reciclate.
Aproape legea lui Paretto. 80% oameni recicleaza 20% din deseuri. Sau, poate 20% oameni recicleaza 80% din deseuri. Cine stie...? Doar un singur lucru ar mai fi de adaugat: daca nu cu fapta, macar nu poluati cu vorba... Unii dintre noi recicleaza

2 comentarii:

  1. Acu ca postasi o sa vada Dan si-ti va arunca si punga din balcon!
    Iar legat de statutul de "gunoiera", nu cumva intra in contradictie cu cel de drd, spre care tinzi?

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi plac contrastele :D Punga e inca acolo ..

    RăspundețiȘtergere