sâmbătă, noiembrie 16

Ce fac sociologii

             Aşteptam zilele trecute, intr-o sală cu munţi de cataloage arhivate în care mirosea a salam, să iau nişte statistici absolut importante despre parcursul şcolar al unor cohorte de elevi fără nume de la o tanti secretară cam zburdalnică. Norocul meu a fost că tanti era de profesie jurist si, pentru că avea la ea toate cuvintele, se exprima în cel mai plastic şi oltenesc mod cu putinţă în discuţia pe care o purta, în timp ce completa statisticile cu pricina, cu un fost invăţător care venise in vizită la şcoală oarecum trotilat pentru vârsta onorabilă pe care o avea. 
           Din una în alta, conversaţia lor ajunge la subiectul "experienţei" ce se cere tinerilor absolvenţi la incadrarea in muncă.Vedeţi voi, actuala doamna secretară încerca să-l convingă pe fostul domn învăţător să-i povestească fiului lui despre fiul ei în speranţa de a-i găsi acestuia din urmă un alt loc de muncă. Fiul lui lucra la o firmă la care fiul ei ar fi "mai pe specializare" pentru că a terminat la Craiova toate secţiile de Aeronautică. Fabulos, nu-i aşa? Chiar TOATE secţiile? In fine, actualul pensionar prea era intr-o stare de beatitudine bahică să vină cu zeflemeaua potrivită, cum se cuvine in toate conversaţiile olteneşti.
           Trecând peste, după un moment de verificare a datelor din tabelul care se umplea cu cifre mari şi citeţe, ce se apucă draga de secretară sa ne povestească? Cum s-a răzbunat ea pe aştia de la angajări pentru că, din cauza idioţeniilor lor, fiul ei nu-şi găsise într-un moment anume niciun loc de muncă deşi terminase facultatea de ceva timp. Cică se pune pe încercuit anunţurile din ziar care se potriveau profilului fiului ei şi găseşte unul satisfăcător. Pune mâna pe telefon si sună la cei care au pus anunţul in ziar. Ii răspunde un tip. Nu am avut reportofonul cel bun la mine dar,din câte mi-am notat mental, restul conversatiei ar fi decurs cam asa:
      "Buna ziua",  ar fi zis ea, "am găsit anunţul pe care l-aţi dat la ziarul (ceva cu Gorjului) şi aş vrea să ştiu mai multe despre locul de muncă, vă sun pentru fiul meu. Ce trebuie să facă pentru a lua interviul"
       "Păi", ar fi venit răspunsul, "să ne contacteze la adresă, şi să vină cu un CV actualizat.Câţi ani are?  Experienţă în muncă are? Că noi angajăm oameni care au deja calificare şi experienţă în domeniu".
        "Da, terminat facultatea şi are experienţă nouă luni de zile"
        "Şi în ce domeniu a lucrat?"
        "În domeniul acvatic"
        "Şi acum de ce nu mai lucrează acolo?"
       "Pentru că s-a închis firma"
       "Şi ce post avea?"
       "El este electrician acum"
       "Bine, bine, ACUM este electrician, dar atunci ce post avea?"
      "Nici un post idiotule, că era în p"""dă la mă-sa. Asta e singura experienţă pe care o are pentru că idioţi ca tine nu îi dau un loc de muncă pentru că nu are experienţă. Şi cum dracu să facă experienţă dacă nu se poate angaja dacă nu are experienţă? Fir-aţi ai naibii de netoţi!"
       Şi apoi a închis
        Faină poveste, nu-i aşa? V-am spus că tanti era cam zburdalnică! Însă, dacă stai bine să te gândeşti, o atare poveste e puţin mai mult decât o glumă. Este chiar o treabă serioasă pentru că vorbeşte despre situaţii şi ipostaze din viaţa reală pe care un anumit segment de populaţie le trăieşte "pe bune". Şi dacă iei mai multe poveşti de acest gen, le analizezi calitativ apoi le cuplezi cu date statistice "tari", precum proporţia de tineri absolvenţi de facultate care şi-au găsit un loc de muncă în primele şase luni de la terminarea facultaţii sau nivelul cheltuielilor gospodăreşti in comparaţie cu venitul minim pe economie, după care adaugi un strop de măriestrie teroretică ajungi la descrierea "generaţiei care aşteaptă" sau la un tabel cu "fricile predominante in societatea românească".
     Astfel ajungi, de fapt, să construieşti o alta poveste, similară cu cele pe care le-ai analizat, care depăşeste pragul individual şi în care mai mulţi oameni se pot regăsi, măcar parţial. Dacă ai şi puţin fler artistic reuşeşti să "explici lumea" pentru cei care sunt prea prinşi în tăvălugul realităţii să-şi mai bată capul dacă ceea ce li se întâmplă e doar ghinionul lor sau "se întâmplă şi la case mai mari"..
      Asta, cred eu, că facem ca sociologi: luăm poveşti trăite si le repovestim cu puţină teorie să ne dăm seama "ce se întâmpla cu adevărat". Apoi le publicăm şi ne ţinem pumnii strânşi doar doar ne-or băga în seamă şi politicienii. Din păcate, din câte am observat, politicienii ascultă alt tip de poveşti ...