Stiu

Anul are si el parte de o zi magica si este cea din data de  11.11. Varianta cu miezul nopții de Revelion este o vrăjeala si toata lumea intuitiva știe asta. Cum de unde știu eu ? Știu pur si simplu. Ce rost ar mai avea sa-i zicem intuiție  daca trebuie sa știi de unde știi? Știi pur si simplu. Azi, de exemplu, e ziua in care știu. Mai bine spus, e ziua in care recunosc ca știam deja demult ce spun ca știu acum. Da, sorry, câteodată mă tem ca toate abilitățile astea nu sunt așa reale si ca mai bine de jumătatea din ”my secret life” este imaginata. Acum știu ca imaginația face si ea ce poate dar lucrurile  reale se dezvăluie mereu sub forma lor concreta, directa, fără urme de îndoiala puse pe seama imaginației.

 Așa ca, acum a venit momentul sa știi si tu ce eu știu ca vom ști ca știam. Cum? Stai sa reformulez.. Eu știu si acum iți spun si ție.  Deci vom ști amândoi, in viitorul apropiat- teoretic după ce citești ce tocmai scriu.  Ceea ce vom ști este ca știam deja. Cum ce știam? Ce știm si acum. Ceea ce iți spun acum.  Eu, de exemplu, știu de ce pot vedea in tine , pe tine când aveai cinci ani. Nu știu de ce am zis cinci ani, așa mi-a venit, asta a fost gândul, atunci când am știut ca te vad. Aveai cinci ani si alergai. Bucle blonde. Știi deja de Maximilian. Cred ca ti-am spus fără sa-ti spun. Facem lucrul asta destul de des. Nu știu daca știai ca așa il cheamă. Si eu am aflat de curând. Suna bine, știu. Se potrivește. La fel si Petru. Iți faci prea multe griji degeaba. Ti-am mai spus asta.. Asculta-mă si tu din când in când, cu urechile, nu doar in gând.  Știu ca acum mai avem putina nevoie de karma. Si asta va trece. Mai este ceva ce urmează sa vina, dar mi-e teama sa-ti spun. Când l-am cunoscut am știut ca mă bucur ca s-a întâmplat atunci pentru ca nu va mai fi mult timp si… Fa ce știi ca trebuie sa faci. Este spre binele lui. Acum , te rog… 

 In rest, știu ca nu i-ai spus. Știu ca indiferent daca i-ai spus sau nu, știe. Știe ca ii scapă sentimentul de apartenenta pentru ca nu poți explica de ce aparții cuiva fără sa-i aparții. Cine știe de ce spun ”apartenenta”  când de fapt, nici vorba de vreo umbra de meschinărie sau vreo tenta de ”proprietate”??  Sau vreo frica de ”apropriere”. Cum poți sa-ti apropriezi propria .. propria? Ființa este prea limitat, deci trebuie sa fie altceva. Ajuta-mă puțin cu explicația asta pentru ca deja daca citește si altcineva o sa aibă impresia ca o iau pe arătura… Grav. Dar, norocul meu este ca tu știi mai bine. Cum sa mă ajuți? Simplu, spune-mi ce știu deja. . Știi tu cum, cum sa-mi spui. Nu rade! Hei, ce crezi? Va fi 11.11 când voi citi.  Ti-am spus ca nu rost are sa fim normali? Ei, acum știm si  de ce.